Prevenirea violentei

Copiii învață ceea ce trăiesc

Daca traiesc in critica si cicaleala, copiii invata sa condamne;
Daca traiesc in ostilitate, copiii invata sa fie agresivi;
Daca traiesc in teama, copiii invata sa fie anxiosi;
Daca traiesc inconjurati de mila, copiii invata autocompatimirea;
Daca traiesc inconjurati de ridicol, copiii invata sa fie timizi;
Daca traiescin gelozie, copiii invata sa simta invidia;
Daca traiesc in rusine, copiii invata sa se simta vinovati;
Daca traiesc in toleranta, copiii invata rabdarea;
Daca traiesc in lauda, copiii invata pretuirea;
Daca traiesc in acceptare, copiii invata sa iubeasca;
Daca traiesc in aprobare, copiii invata sa se placa pe sine;
Daca traiesc inconjurati de recunoastere, copiii invata ca este bine sa ai un tel;
Daca traiesc impartind cu ceilalti, copiii invata sa fie generosi;
Daca traiesc in onestitate, copiii invata respectul pentru adevar;
Daca traiesc in corectitudine, copiii invata sa fie drepti;
Daca traiesc in bunavointa si onestitate, copiii invata respectul;
Daca traiesc in siguranta, copiii invata sa aiba incredere in ei si in ceilalti;
Daca traiesc in prietenie, copiii invata ca e placut sa traiesti pe lume.

scrisa de DOROTH LAW NOLTE, 1954

Stima de sine la copil

Stima de sine reprezinta modul in care fiecare se vede pe sine si, mai ales, felul in care simte si apreciaza acest lucru. Modelul stimei de sine este insusit foarte devreme, in copilarie, atat prin ceea ce face un copil, dar mai ales prin felul in care raspund cei din jurul lui, in special parintii, la ceea ce face acesta.

Din dorinta de a-si proteja copiii si de a-i feri de suferinte, unii parintii sunt hiperprotectori: “Nu faci bine, lasa ca stiu eu mai bine” sau “Esti prea mic / mica, ai timp sa faci asta toata viata”.

Stima de sine se construieste pe increderea in fortele proprii adica pe capacitatea noastra de a face unele lucruri. Atunci cand un copil reuseste un anumit lucru dupa mai multe esecuri, el va invata importanta lectie a perseverentei, prin care se construieste atitudinea “eu  pot face tot ceea ce imi propun”. Daca, insa, renunta dupa un esec sau mai multe, acest lucru ar putea sa-i influenteze, in timp, stima de sine.  O stima de sine sanatoasa se dezvolta prin echilibrul dintre sentimentul de a fi capabil de a face ceva si sentimentul de a fi iubit si apreciat.

Un copil cu stima de sine crescuta se simte bine in grup si se bucura de interactiunea cu ceilalti. El isi cunoaste atat punctele tari, cat si pe cele slabe si le accepta. In fata unui lucru neasteptat, el va raspunde: “nu stiu asta”, “nu inteleg acest lucru”, dar va accepta provocarea.

Un copil cu stima scazuta evita, in general, sa incerce lucruri noi, renunta usor si are o toleranta scazuta la frustrare. In fata unei provocari, el va spune: “nu sunt in stare sa fac asta”, “nu pot”. Gandeste despre sine in termeni de genul: “ nu voi putea niciodata sa fac asta”, “sunt un prost” sau “oricum nimanui nu-i pasa de mine”.

Cum putem interveni ca parinti:

·       Sa le oferim copiilor nostri un mediu familial sigur, in care sa se simta iubiti, acceptati si protejati. Copiii care traiesc in familii in care exista conflicte, violente sau abuzuri dezvolta, in timp, o stima de sine  scazuta, devenind timizi si negativisti.

·       Sa fim atenti la modul in care reactionam la rezultatele obtinute de copil. De exemplu, “sunt mandru / mandra de nota pe care ai luat-o” si  nu “vezi ca poti, daca vrei (dar asa esti tu lenes / lenesa)”.

·       Sa fim un exemplu pozitiv pentru copil. Un parinte care, la randul sau are o stima de sine scazuta va fi permanent exigent cu el insusi si neincrezator in posibilitatile de reusita ale copilului sau. In schimb, un parinte cu o stima de sine crescuta va fi mai tolerant si echilibrat in reactii, devenind astfel un exemplu pentru copil.

·       Sa identificam si sa modificam convingerile exagerate ale copilului, in legatura cu perfectiunea, succesul si reusita.

·       Sa il laudam de cate ori avem ocazia. In fiecare lucru, chiar gresit, exista ceva bun pentru care copilul merita sa fie laudat.

·       Sa il incurajam sa nu se teama de experientele noi, din fiecare dintre acestea putand invata ceva nou. De asemenea, activitatile sau jocurile care incurajeaza cooperarea sunt de preferat celor care pun accentul pe competitie.

Înainte de a vă ocupa de stima de sine a copiilor dvs. , ocupaţi-vă de... a dvs. ! Pentru că, dacă aveţi probleme de acest fel şi daca vă puneţi în gând să îmbunătăţiţi stima de sine a copilului  dvs., riscaţi să faceţi să se exercite asupra lor o presiune mai puternică şi mai puţin convingătoare. Să nu uităm că, cea mai eficientă metodă  o reprezintă  exemplul propriu ; copiii interiorizează maniera în care dvs. vă descurcaţi şi vă confruntaţi cu propriile dificultăţi.
Exprimaţi-le clar susţinerea voastră, fiind atenţi să nu folosiţi exclusiv mesajele indirecte (cum sunt cadourile).
Exprimaţi-le afecţiunea în mod regulat - ceea ce nu înseamnă în permanenţă.
Nu confundaţi lucrurile. De exemplu, recurgând la şantajul afectiv, ce consta în a-l ameninţa pe copil cu retragerea dragostei din cauza unui comportament care vi se pare neadecvat. Decât să-i spuneţi: "Mi-ai făcut mult rău" sau "Mă dezamăgeşti", de cele mai multe ori este de preferat să-i spuneţi: "Nu sunt mulţumit(ă) de ceea ce faci." Sau chiar negând problemele copilului, în numele iubirii pe care o primeşte: "Nu este grav că ai problemele astea, noi tot te iubim."

Sfaturi pentru părinţi

CE SĂ FACEŢI	CE SĂ NU FACEŢI
Să discutaţi în particular cu copilul	Să vă adresaţi mereu copiilor în grup sau în numele cuplului
Să-l ascultaţi în mod regulat pe copilul dvs. Vorbind despre universul său	Să nu vă ocupaţi de el decât atunci când îi merge rău
Sa acordaţi interes activităţilor care îl preocupă	Să vă mulţumiţi cu vagi urme de interes: "A, faci o machetă? Foarte bine, continuă..."
Să împărtăşiţi anumite activităţi cu copilul	Să-l lăsaţi în universul lui
Să-i daţi sentimentul ca este unic	Să-l comparaţi în mod regulat cu ceilalţi copii (fraţi şi surori, verişori, colegi... )
Să fiţi un model pentru copil (să accepte criticile, fără a se prăbuşi în faţa eşecurilor... )	Să aveţi, ca persoana, comportamente opuse mesajelor educative ca părinte
Să-l învăţaţi să se ia şi în râs (dându-i exemple)	Să râdeţi de el în public

Stima de sine are o istorie pe care uneori este util să o cunoşti. Cum noi avem tendinţa de a ne cufunda suferinţele în uitare, această istorie nu este întotdeauna uşor de citit.

Fii un parinte bun!

In concluzie, sa nu uitam ca o stima de sine sanatoasa actioneaza ca o armura in fata provocarilor vietii. Ea se construieste in copilarie, dar isi pune amprenta asupra modului in vom reactiona ca adulti.  O persoana cu o ridicată stima de sine este mai rezistenta la presiuni, mai greu de manipulat, mai optimista si dornica sa experimenteze ceea ii ofera mediul. In opozitie, o  persoana cu stima de sine scazuta se va simti nesigura in fata provocarilor, reactionand cu anxietate, retragere si frustrare.

Psihologia nondirectivistă îi sfatuieste pe părinţi sa respecte urmatoarele reguli in ceea ce-i priveste pe copiii :

Oferiţi  copilului un sentiment de securitate!

Daţi copilului sentimentul că este dorit şi iubit!

Evitaţi ameninţările si pedepsele fizice exagerate!

Învăţaţi copilul să fie  independent şi determină-l să-şi asume responsabilităţi!

Rămâneţi calm şi nu vă şocaţi în faţa unor situaţii problematice !

Fiţi tolerant şi  evitaţi conflictele!

Nu-l faceţi pe copil să se simtă inferior!

Respectaţi particularităţile de vârstă şi individuale ale copilului!

Fiţi atenţi la  sentimentele copilului!

Răspundeţi prompt, cu francheţe la întrebările copilului!

Implicaţi-vă în  activităţile copilului!

Trataţi dificultăţile copilului fără să-l consideraţi anormal!

Favorizaţi creşterea, progresul, fără să-l hiperprotejaţi!

Agresivitatea la copil

Traim intr-o lume in care agresivitatea are un caracter tot mai pronuntat. Comportamentul agresiv este tot mai vizibil in jurul nostru, in mijloacele de transport in comun, in trafic, in mediul scolar, in familie, la serviciu. El a devenit, aproape, o obisnuinta in relatiile dintre oameni sau, chiar, un ingredient necesar reusitei in cariera sau in afaceri.

La copii, comportamentul agresiv poate avea mai multe cauze si, de aceea, este importanta identificarea corecta a acestora:

•    un mediu familial tensionat, caracterizat prin conflicte,
• neglijare sau abuz,
• expunerea la filme, videoclipuri si jocuri cu continut violent,
• o schimbare importanta in familie: nasterea unui alt copil, divortul parintilor, un deces,
•    un program aglomerat care suprasolicita copilul si il oboseste,
•    grupul de prieteni (anturajul).

Comportamentul agresiv apare frecvent in copilaria timpurie (intre 1 si 3 ani) si este rezultatul incercarilor copilului de a cunoaste si de a lua in stapanire mediul inconjurator, chiar daca asta se soldeaza cu stricaciuni si mici dezastre: mazgalirea peretilor, dezasamblarea jucariilor, scoaterea hainelor din sifonier sau a cartilor din biblioteca. Mai pot aparea reactii negative in legatura cu somnul, hrana sau igiena corporala. Toate acestea sunt rezultatul incercarilor copilului de a-si afirma personalitatea si propriul punct de vedere, dar si o testare a limitelor impuse de adulti (cu alte cuvinte, cat de departe poate merge fara sa i se intample nimic).

Agresivitatea poate fi o modalitate prin care copiii atrag atentia sau isi castiga o identitate proprie. Atunci cand li s-a dat o importanta prea mare de la o varsta frageda, cel mai usor si mai sigur mod de a obtine aceasta atentie nelimitata este agresivitatea sau comportamentul necooperant.

Programele TV. care contin scene de agresivitate, jocurile violente cresc frecventa gandurilor si a sentimentelor agresive, ducand la cresterea nivelului de activare fiziologica.Se reduce frecventa comportamentelor prosociale (de intrajutorare, solidaritate, altruism).

Uneori, agresivitatea este motivata de frica si se amplifica in situatii neprevazute sau neasteptate. Acesti copii nu se simt in siguranta, nu au incredere in cei din jurul lor, se simt amenintati si incearca sa depaseasca aceste sentimente infricosatoare pentru ei prin comportamente impulsive, de agresivitate sau chiar furie.

Metodele educative bazate pe pedepse fizice si corporale intaresc agresivitatea copilului. Acelasi efect il au, insa, si amenintarile vagi si inconsecventa. Conflictele conjugale determina o crestere semnificativa a nivelului de stres in familie si pot conduce la aparitia la copii a unor accese de furie, agresivitate sau ostilitate. De cele mai multe ori, copiii agresivi traiesc in medii caracterizate printr-un status social si economic scazut, in care agresivitatea  reprezinta un mod de viata.

Copiii cu un comportament agresiv sunt, in general, respinsi de cei de aceeasi varsta cu ei, se integreaza cu dificultate in grupuri si au rezultate scolare scazute. De cele mai multe ori, ei isi gasesc sustinerea printre copii cu manifestari asemanatoare sau in grupuri in care agresivitatea este acceptata si valorizata, intrand, astfel, intr-un cerc vicios din care cu greu mai pot iesi.

Comportamentul agresiv are in timp efecte negative si duce la deficiente in modalitatile de rezolvare a unor situatii conflictuale. Copilul agresiv devine un adolescent si apoi un adult agresiv, incapabil sa construiasca relatii durabile si sa se integreze in societate.

Comportamentul agresiv al viitorului adult poate fi ameliorat sau anihilat daca parintii urmaresc cu atentie, de foarte devreme, comportamentul copiilor lor si le ofera alternative eficiente atat pentru consumarea energiei specifice, cat si pentru  rezolvarea situatiilor frustrante. Agresivitatea nu trebuie inabusita, ci transformata in echilibru interior:

Este important sa stabilim reguli clare de comportament, pe care copilul sa le cunoasca, impreuna cu consecintele incalcarii lor.

Sa identificam cauzele agresivitatii si sa evitam motivele de criza. La copiii mici, atentia poate fi distrasa relativ usor, prin aratarea unei jucarii preferate, atragerea intr-un joc nou sau prin luare in brate si mangaierea lui. La copiii mai mari da rezultate bune interventia ferma, dar calma a adultului, impreuna cu oferirea unor alternative atragatoare (dar, atentie, sa nu reprezinte, de fapt, mituirea copilului!).

 Sa invatam si sa exersam impreuna cu copilul modalitati civilizate de obtinere a lucrurilor dorite.

Sa laudam si sa incurajam jocurile de cooperare cu alti copii si toate situatiile in care copilul se comporta calm, politicos si generos.

 Sa evitam etichetarile, de genul “copil rau”, “copil neascultator”, “copil nepoliticos”. Este o greseala foarte mare sa punem semnul egal intre personalitatea unui copil (adica, ceea ce este el) si comportamentul sau (cea ce face copilul).

Consilierea psihologica si psihoterapia pot fi de un real folos, deoarece in cadrul acesteia parintii invata cum sa faciliteze copilului un comportament nou, mai putin agresiv, iar copilul este abordat ca si individualitate. Copilul invata, prin modalitati specifice varstei (mai ales prin terapia prin joc) sa isi transforme impulsurile agresive in actiuni controlate si sa inteleaga impactul negativ pe care il are asupra celorlalti ).