Agresivitatea la copil


Traim intr-o lume in care agresivitatea are un caracter tot mai pronuntat. Comportamentul agresiv este tot mai vizibil in jurul nostru, in mijloacele de transport in comun, in trafic, in mediul scolar, in familie, la serviciu. El a devenit, aproape, o obisnuinta in relatiile dintre oameni sau, chiar, un ingredient necesar reusitei in cariera sau in afaceri.
La copii, comportamentul agresiv poate avea mai multe cauze si, de aceea, este importanta identificarea corecta a acestora:
  •    un mediu familial tensionat, caracterizat prin conflicte,
  • neglijare sau abuz,
  • expunerea la filme, videoclipuri si jocuri cu continut violent,
  • o schimbare importanta in familie: nasterea unui alt copil, divortul parintilor, un deces,
  •    un program aglomerat care suprasolicita copilul si il oboseste,
  •    grupul de prieteni (anturajul).
Comportamentul agresiv apare frecvent in copilaria timpurie (intre 1 si 3 ani) si este rezultatul incercarilor copilului de a cunoaste si de a lua in stapanire mediul inconjurator, chiar daca asta se soldeaza cu stricaciuni si mici dezastre: mazgalirea peretilor, dezasamblarea jucariilor, scoaterea hainelor din sifonier sau a cartilor din biblioteca. Mai pot aparea reactii negative in legatura cu somnul, hrana sau igiena corporala. Toate acestea sunt rezultatul incercarilor copilului de a-si afirma personalitatea si propriul punct de vedere, dar si o testare a limitelor impuse de adulti (cu alte cuvinte, cat de departe poate merge fara sa i se intample nimic).
Agresivitatea poate fi o modalitate prin care copiii atrag atentia sau isi castiga o identitate proprie. Atunci cand li s-a dat o importanta prea mare de la o varsta frageda, cel mai usor si mai sigur mod de a obtine aceasta atentie nelimitata este agresivitatea sau comportamentul necooperant.

Programele TV. care contin scene de agresivitate, jocurile violente cresc frecventa gandurilor si a sentimentelor agresive, ducand la cresterea nivelului de activare fiziologica.Se reduce frecventa comportamentelor prosociale (de intrajutorare, solidaritate, altruism).

Uneori, agresivitatea este motivata de frica si se amplifica in situatii neprevazute sau neasteptate. Acesti copii nu se simt in siguranta, nu au incredere in cei din jurul lor, se simt amenintati si incearca sa depaseasca aceste sentimente infricosatoare pentru ei prin comportamente impulsive, de agresivitate sau chiar furie.

Metodele educative bazate pe pedepse fizice si corporale intaresc agresivitatea copilului. Acelasi efect il au, insa, si amenintarile vagi si inconsecventa. Conflictele conjugale determina o crestere semnificativa a nivelului de stres in familie si pot conduce la aparitia la copii a unor accese de furie, agresivitate sau ostilitate. De cele mai multe ori, copiii agresivi traiesc in medii caracterizate printr-un status social si economic scazut, in care agresivitatea  reprezinta un mod de viata.

Copiii cu un comportament agresiv sunt, in general, respinsi de cei de aceeasi varsta cu ei, se integreaza cu dificultate in grupuri si au rezultate scolare scazute. De cele mai multe ori, ei isi gasesc sustinerea printre copii cu manifestari asemanatoare sau in grupuri in care agresivitatea este acceptata si valorizata, intrand, astfel, intr-un cerc vicios din care cu greu mai pot iesi.

Comportamentul agresiv are in timp efecte negative si duce la deficiente in modalitatile de rezolvare a unor situatii conflictuale. Copilul agresiv devine un adolescent si apoi un adult agresiv, incapabil sa construiasca relatii durabile si sa se integreze in societate.

Comportamentul agresiv al viitorului adult poate fi ameliorat sau anihilat daca parintii urmaresc cu atentie, de foarte devreme, comportamentul copiilor lor si le ofera alternative eficiente atat pentru consumarea energiei specifice, cat si pentru  rezolvarea situatiilor frustrante. Agresivitatea nu trebuie inabusita, ci transformata in echilibru interior:

Este important sa stabilim reguli clare de comportament, pe care copilul sa le cunoasca, impreuna cu consecintele incalcarii lor.

Sa identificam cauzele agresivitatii si sa evitam motivele de criza. La copiii mici, atentia poate fi distrasa relativ usor, prin aratarea unei jucarii preferate, atragerea intr-un joc nou sau prin luare in brate si mangaierea lui. La copiii mai mari da rezultate bune interventia ferma, dar calma a adultului, impreuna cu oferirea unor alternative atragatoare (dar, atentie, sa nu reprezinte, de fapt, mituirea copilului!).

Sa invatam si sa exersam impreuna cu copilul modalitati civilizate de obtinere a lucrurilor dorite.
  Sa laudam si sa incurajam jocurile de cooperare cu alti copii si toate situatiile in care copilul se comporta calm, politicos si generos.
Sa evitam etichetarile, de genul “copil rau”, “copil neascultator”, “copil nepoliticos”. Este o greseala foarte mare sa punem semnul egal intre personalitatea unui copil (adica, ceea ce este el) si comportamentul sau (cea ce face copilul).
Consilierea psihologica si psihoterapia poate fi de un real folos, deoarece in cadrul acesteia parintii invata cum sa faciliteze copilului un comportament nou, mai putin agresiv, iar copilul este abordat ca si individualitate. Copilul invata, prin modalitati specifice varstei (mai ales prin terapia prin joc) sa isi transforme impulsurile agresive in actiuni controlate si sa inteleaga impactul negativ pe care il are asupra celorlalti ).


Iuliana Ene - Consultant psihopedagogic

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu