De ce copilul meu nu vrea sa vorbeasca?

Am un baietel de 1 an si 9 luni care, desi rosteste cuvinte silabice , nu vrea sa spuna cuvinte cu un scop anume. Stie aproape orice, intelege tot, spune si cateva cuvinte (cand vrea el), dar fara sa numeasca lucrul sau persoana respectiva. De ce? Spune mama, dar fara sa ma strige pe mine, a spus si tata, dar foarte rar, apa spune cand vrea; dar de cele mai multe ori arata prin gesturi, ma ia de mana si ma duce unde vrea el. Este si foarte incapatanat: daca nu ii dai ce vrea incepe sa tipe, se tavaleste pe jos. Ar trebui sa ma ingrijorez? Trebuie sa il vada un specialist? Astept sa ma lamuriti. Multumesc.

M. Mioveni - Arges.


Draga mamica,

Trebuie avut in vedere faptul ca exista:
• un limbaj activ (in care copilul intelege si exprima prin cuvinte ce are de spus) si
• unul pasiv (in care ramane doar la stadiul de a intelege).

Chiar daca copilul foloseste doar limbajul pasiv pana la 2 ani, aceasta nu inseamna ca nu este normal din punct de vedere medical si pedagogic (de remarcat faptul ca unele personalitati importante au vorbit foarte tarziu: Thomas Carlyle, Lucian Blaga, Albert Einstein, s.a.).
Limbajul este o activitate deosebit de complexa, iar deprinderea sa este dificila si de lunga durata. De la un copil la altul se observa deosebiri importante in ceea ce priveste varsta de debut a limbajului, claritatea cuvintelor si bogatia vocabularului.
Cu toate acestea, un copil caruia i se vorbeste sau citeste frecvent dobandeste mai rapid competentele lingvistice, aceste doua actiuni avand un mare impact asupra modului in care copilul va fi capabil sa se exprime mai tarziu. Un copil caruia i se vorbeste sau citeste foarte rar va invata sa vorbeasca mai tarziu decat alti copii de aceeasi varsta.
Subliniez ca in demersul tau de stimulare a limbajului baietelului tau , trebuie sa cunosti foarte bine etapele dezvoltarii limbajului la copil:
• in cursul primelor luni, limbajul bebelusului se compune din plansete specifice;
• de la 2 luni, bebelusul rosteste primele vocale « aa», « ee »;
• de la 6 luni, bebelusul pronunta cateva silabe « be, be, be »;
• de la 9 luni, bebelusul articuleaza primele cuvinte: « ma-ma » si « ta-ta »;
• la aproximativ 1 an, copilul incepe sa distinga obiectele si fiintele care ii sunt aratate sau denumite;
• la 2 ani, copilul pronunta unele cuvinte, deformandu-le;
• la 3 ani, copilul repeta propozitii, fraze;
• incepand de la 5 ani, limbajul copilului se imbogateste pe masura ce mediul sau social se largeste.

Dezvoltarea limbajului NU are acelasi ritm la toti copiii de aceeasi varsta, intrucat uneori, abilitatea unui copil de a intelege limbajul este mult mai dezvoltata decat abilitatea sa de a se exprima. Deci, este foarte posibil ca baietelul tau sa se afle la un stadiu in ceea ce priveste exprimarea si la un alt stadiu, mult mai avansat in ceea ce priveste intelegerea. Nu trebuie sa uiti faptul ca “Lucian Blaga a fost mut ca o lebada pana la 7 ani si cand a inceput sa vorbeasca, facea deja fraze complexe.” Asadar, fiecare copil este unic, avand ritmul lui de dezvoltare psihica.

Cum se stabileste insa nivelul de comunicare al copilului si cum il stimulam sa comunice?
Chiar daca la varsta de 1 an si 9 luni baietelul tau ar fi trebuit sa depaseasca nivelul celor cateva cuvinte si sa-si imbogateasca vocabularul, exista si situatii de intarziere a dezvoltarii limbajului, fara a exista nereguli pe plan psihic sau fizic. Trebuie sa il incurajezi sa verbalizeze ceea ce isi doreste si sa apelezi la cat mai multe jocuri ce presupun implicarea verbala. Tot timpul sa explici cu ajutorul cuvintelor actiunile pe care le faceti impreuna cu copilul si sa il provoci sa faca la fel sau sa iti raspunda.
Cu ajutorul jocurilor, carticelelor ii poti cere sa repete dupa tine anumite cuvinte, sa numeasca ceea ce vede in poze, obiecte, invatand astfel si noi cuvinte. Folosindu-ti imaginatia gandeste-te la diverse modalitati de a implica punctele sale de interes (povestile, dansul, muzica) in demersul tau de a-i stimula limbajul.
Daca la inceput cuvantul este mai mult un semnal, o componenta a unei situatii in care trebuintele copilului au cea mai mare importanta, acum el devine cu adevarat un semnificant pentru stimulii concreti, incepand sa-i inlocuiasca in relatiile de comunicare cu adultul. Trebuie sa observam si faptul ca inainte de a pronunta el insusi cuvintele, copilul realizeaza semnificatia lor chiar daca aceasta este difuza si globala si atasata situatiilor concrete.

Insusirea limbajului este determinata de progresele functionale ale aparatului fonator care urmeaza un program ereditar. In acelasi timp procesul este conditionat de relatia afectiva cu mama, cea mai puternica din existenta fiecaruia. Prin urmare, activitatea directa cu obiectele si comunicarea cu mama constituie sursa continutului semantic al cuvintelor asimilate de prescolari. Mai mult decat atat, propria ta vorbire constituie modelul de referinta pe care se bazeaza in construirea enunturilor sale.
In spatele comportamentului baietelului tau se pot ascunde temeri, lipsa de incredere in sine; refuzul de a vorbi ar putea fi si un mod de a se proteja. Problema pe care o ai nu vine numai din cauza comportamentul copilului tau, ci si de la reactia ta in fata acestui comportament.Daca baiatul tau iti arata prea putin interes pentru limbaj, atunci tu ai tendinta de a vorbi in locul lui sau de a-l ignora. Daca nu raspunde eforturilor tale de a comunica cu el, atunci adesea vei insista mai mult si, …daca se incapataneaza, incerci in mod gresit sa-l fortezi, sa-i impui dorinta ta, uitand insa ca…cel mai adesea, vrand sa infrangi rezistenta lui nu reusesti decat sa-l faci sa se incapataneze sa nu vorbeasca si mai mult!... Totul trebuie sa decurga cu mult calm, cu dragoste si perseverenta, NU cu fortare!
De cele mai multe ori te simti descurajata si esti tentata sa-i dai ceea ce crezi tu ca vrea…cand de fapt baietelului tau ii lipsesc ocaziile si incurajarile de care orice copil are nevoie pentru a stimula capacitatea sa de a invata sa vorbeasca. Metoda HANEN ofera solutii care pot parea paradoxale la prima aplicare: aceasta consta in a ne comporta invers decat reactionam in mod natural atunci cand comunicarea esueaza. Principiul fundamental al metodei Hanen este de a incuraja comunicarea intr-un mod indirect; in loc sa-i zici fetitei tale ce trebuie sa faca, poti incerca sa-i dai ocazia sa descopere singura lumea inconjuratore, pentru a resimti mai usor bucuriile si avantajele comunicarii.
Cu toate acestea, nu trebuie sa uiti faptul ca limbajul copilului pana la 2 - 3 ani are o amprenta foarte personala. Desi intelege cuvintele, pe unele nu le poate pronunta. Cand vorbesti cu baietelul tau trebuie sa te referi la mediul lui apropiat (masa, scaun, pat, carucior, lingura,..), lucruri cu care intra in contact permanent ; sa ii arati in plimbarile voastre prin parc frunzele, florile, catelusii, pisicutele... Sa va uitati amandoi pe cer si sa vedeti norii, stelele… Sa ii explici mereu tot ceea ce il inconjoara, sa-i spui de ex. "Acum punem caciulita pentru ca bate vantul" (adica prin propozitii scurte trebuie sa-i explici si de ce faci anumite lucruri). Universul este infinit, dar pana il va descoperi in totalitate este un drum lung de parcurs.
Pentru a-l stimula pe baietelul tau sa vorbeasca mai mult, trebuie sa faci foarte multe exercitii de vorbire cu ea, intrucat limbajul nu se dezvolta de la sine, fara sa depui un efort sustinut:
• poti sa incepi cu gimnastica respiratorie (hai sa suflam si sa facem balonase de sapun sau sa suflam in bucatele de hartie sau sa facem valuri printr-un pai intr-un pahar cu apa); aceste jocuri il va amuza si ii va dezvolta capacitatea respiratorie;
• "hai sa cantam" - si spui impreuna cu el LA-LA-LA pe ritmul unei melodii;
• copiilor mici li se spun cuvinte simple din mediul apropiat (de baza este materialul concret intuitiv, adica jucarii, obiecte sau imagini)
• repeta-i mereu cuvinte scurte: supa, mere, puiul...
• trebuie sa-i vorbesti cat mai mult, sa-i arati lucruri si imagini, sa spui MEREU numele obiectelor si ce facem cu ele (bem cu cana, ne spalam cu sapun, s.a).

La aceasta varsta copilul tau intelege denumirile si numele, insa pentru el numele este echivalent cu persoana sau obiectul pe care le exprima. De aceea este foarte important sa i se vorbeasca copilului cu calm, liniste si blandete, intrucat o atitudine negativa, in care se gasesc tipete, “scandaluri”, nu fac altceva decat asocierea de catre baietelul tau a limbajului cu sentimentele negative, ceea ce are un rol important in intarzierea vorbirii.

De asemenea, este foarte important ca dezvoltarea limbajului la copil sa fie monitorizata. Numeroase probleme de limbaj si vorbire pot fi corectate cu ajutorul unui tratament, in special daca sunt depistate de timpuriu. Dificultatile aparute la nivelul vorbirii pana la varsta de 3 ani nu pot fi considerate drept tulburari de limbaj intrucat pot avea doar o cauza fiziologica (de ex: nematurizarea aparatului fonoarticulator si a sistemelor cerebrale implicate in vorbire), care se recupereaza de la sine.
Parintii care ii vorbesc sau citesc copilului, si mai tarziu incurajeaza conversatiile cu acesta aduc o contributie majora la dezvoltarea limbajului si exprimarii. Vocabularul unui copil de 2 ani depinde in mod direct de timpul pe care parintii sau alte persoane l-au acordat pentru a-i vorbi.Vorbitul, cititul si cantatul sunt activitati suficiente pentru a-i ajuta pe cei mici sa vorbeasca. Cititul este deosebit de important pentru deprinderea limbajului din mai multe motive. In timpul acestei activitati, intre parinti si copii se creeaza o legatura speciala. Copilul poate pune intrebari si face propriile observatii. Cititul ii ofera copilului posibilitatea de a invata cuvinte pe care nu le-ar intalni in conversatiile zilnice. Cititul frecvent va contribui la dezvoltarea limbajului copilului si, mai tarziu, la imbunatatirea abilitatii de a citi si a performantelor scolare.
Iata cateva sfaturi practice:
• incurajeaza-ti baietelul sa vorbeasca cat mai mult si corect , repetand unele cuvinte;
• vorbeste cat mai des cu copilul tau , pronuntand cuvintele in mod clar si distinct ;
• canta-i (chiar daca n-ai abilitati muzicale reale) si citeste-i cat mai mult din carti cu imagini care il atrag pe el;
• ofera-i copilului un model bun de exprimare orala;
• ofera-i copilului cat mai multe ocazii de a intra in contact cu alti copii pentru a participa la conversatiile lor ;
• asculta cand copilul vrea sa spuna ceva (si nu o jumatate de ora mai tarziu);
• nu il forta niciodata sa vorbeasca, ci stimuleaza-i prin joc dorinta de a vorbi;
• nu critica si nu ironiza modul in care vorbeste baietelul tau, dimpotriva, incurajeaza-l;
• nu da semne de nerabdare atunci cand copilul vorbeste prea lent sau face greseli;
• nu intrerupe copilul din vorbit si nu termina propozitiile in locul lui;
• nu il forta sa vorbeasca in fata unui grup de persoane, dar permite-i sa faca acest lucru daca el isi doreste.

Daca, in ciuda eforturilor tale, consideri totusi ca dezvoltarea limbajului baietelului tau nu este suficienta in raport cu schema evolutiva raportata la varsta lui, iti recomand sa apelezi cu incredere la un logoped, intrucat majoritatea tulburarilor de limbaj pot fi corectate, iar rezultatele sunt cu atat mai eficiente cu cat sunt incepute de timpuriu.