Stima de sine la copil


Stima de sine reprezinta modul in care fiecare se vede pe sine si, mai ales, felul in care simte si apreciaza acest lucru. Modelul stimei de sine este insusit foarte devreme, in copilarie, atat prin ceea ce face un copil, dar mai ales prin felul in care raspund cei din jurul lui, in special parintii, la ceea ce face acesta.
Din dorinta de a-si proteja copiii si de a-i feri de suferinte, unii parintii sunt hiperprotectori: “Nu faci bine, lasa ca stiu eu mai bine” sau “Esti prea mic / mica, ai timp sa faci asta toata viata”.
Stima de sine se construieste pe increderea in fortele proprii adica pe capacitatea noastra de a face unele lucruri. Atunci cand un copil reuseste un anumit lucru dupa mai multe esecuri, el va invata importanta lectie a perseverentei, prin care se construieste atitudinea “eu  pot face tot ceea ce imi propun”. Daca, insa, renunta dupa un esec sau mai multe, acest lucru ar putea sa-i influenteze, in timp, stima de sine.  O stima de sine sanatoasa se dezvolta prin echilibrul dintre sentimentul de a fi capabil de a face ceva si sentimentul de a fi iubit si apreciat.
Un copil cu stima de sine crescuta se simte bine in grup si se bucura de interactiunea cu ceilalti. El isi cunoaste atat punctele tari, cat si pe cele slabe si le accepta. In fata unui lucru neasteptat, el va raspunde: “nu stiu asta”, “nu inteleg acest lucru”, dar va accepta provocarea.
Un copil cu stima scazuta evita, in general, sa incerce lucruri noi, renunta usor si are o toleranta scazuta la frustrare. In fata unei provocari, el va spune: “nu sunt in stare sa fac asta”, “nu pot”. Gandeste despre sine in termeni de genul: “ nu voi putea niciodata sa fac asta”, “sunt un prost” sau “oricum nimanui nu-i pasa de mine”.


Cum putem interveni ca parinti:
·       Sa le oferim copiilor nostri un mediu familial sigur, in care sa se simta iubiti, acceptati si protejati. Copiii care traiesc in familii in care exista conflicte, violente sau abuzuri dezvolta, in timp, o stima de sine  scazuta, devenind timizi si negativisti.
·       Sa fim atenti la modul in care reactionam la rezultatele obtinute de copil. De exemplu, “sunt mandru / mandra de nota pe care ai luat-o” si  nu “vezi ca poti, daca vrei (dar asa esti tu lenes / lenesa)”.
·       Sa fim un exemplu pozitiv pentru copil. Un parinte care, la randul sau are o stima de sine scazuta va fi permanent exigent cu el insusi si neincrezator in posibilitatile de reusita ale copilului sau. In schimb, un parinte cu o stima de sine crescuta va fi mai tolerant si echilibrat in reactii, devenind astfel un exemplu pentru copil.
·       Sa identificam si sa modificam convingerile exagerate ale copilului, in legatura cu perfectiunea, succesul si reusita.
·       Sa il laudam de cate ori avem ocazia. In fiecare lucru, chiar gresit, exista ceva bun pentru care copilul merita sa fie laudat.
·       Sa il incurajam sa nu se teama de experientele noi, din fiecare dintre acestea putand invata ceva nou. De asemenea, activitatile sau jocurile care incurajeaza cooperarea sunt de preferat celor care pun accentul pe competitie.
Înainte de a vă ocupa de stima de sine a copiilor dvs. , ocupaţi-vă de... a dvs. ! Pentru că, dacă aveţi probleme de acest fel şi daca vă puneţi în gând să îmbunătăţiţi stima de sine a copilului  dvs., riscaţi să faceţi să se exercite asupra lor o presiune mai puternică şi mai puţin convingătoare. Să nu uităm că, cea mai eficientă metodă  o reprezintă  exemplul propriu ; copiii interiorizează maniera în care dvs. vă descurcaţi şi vă confruntaţi cu propriile dificultăţi.
Exprimaţi-le clar susţinerea voastră, fiind atenţi să nu folosiţi exclusiv mesajele indirecte (cum sunt cadourile).
Exprimaţi-le afecţiunea în mod regulat - ceea ce nu înseamnă în permanenţă.
Nu confundaţi lucrurile. De exemplu, recurgând la şantajul afectiv, ce consta în a-l ameninţa pe copil cu retragerea dragostei din cauza unui comportament care vi se pare neadecvat. Decât să-i spuneţi: "Mi-ai făcut mult rău" sau "Mă dezamăgeşti", de cele mai multe ori este de preferat să-i spuneţi: "Nu sunt mulţumit(ă) de ceea ce faci." Sau chiar negând problemele copilului, în numele iubirii pe care o primeşte: "Nu este grav că ai problemele astea, noi tot te iubim."

Sfaturi pentru părinţi
CE SĂ FACEŢI
CE SĂ NU FACEŢI
Să discutaţi în particular cu copilul
Să vă adresaţi mereu copiilor în grup sau în numele cuplului
Să-l ascultaţi în mod regulat pe copilul dvs. Vorbind despre universul său
Să nu vă ocupaţi de el decât atunci când îi merge rău
Sa acordaţi interes activităţilor care îl preocupă
Să vă mulţumiţi cu vagi urme de interes: "A, faci o machetă? Foarte bine, continuă..."
Să împărtăşiţi anumite activităţi cu copilul
Să-l lăsaţi în universul lui
Să-i daţi sentimentul ca este unic
Să-l comparaţi în mod regulat cu ceilalţi copii (fraţi şi surori, verişori, colegi... )
Să fiţi un model pentru copil
(să accepte criticile, fără a se prăbuşi în faţa eşecurilor... )
Să aveţi, ca persoana, comportamente opuse mesajelor educative ca părinte
Să-l învăţaţi să se ia şi în râs (dându-i exemple)
Să râdeţi de el în public

Stima de sine are o istorie pe care uneori este util să o cunoşti. Cum noi avem tendinţa de a ne cufunda suferinţele în uitare, această istorie nu este întotdeauna uşor de citit.


Fii un parinte bun!

In concluzie, sa nu uitam ca o stima de sine sanatoasa actioneaza ca o armura in fata provocarilor vietii. Ea se construieste in copilarie, dar isi pune amprenta asupra modului in vom reactiona ca adulti. O persoana cu o ridicată stima de sine este mai rezistenta la presiuni, mai greu de manipulat, mai optimista si dornica sa experimenteze ceea ii ofera mediul. In opozitie, o  persoana cu stima de sine scazuta se va simti nesigura in fata provocarilor, reactionand cu anxietate, retragere si frustrare.

Psihologia nondirectivistă îi sfatuieste pe părinţi sa respecte urmatoarele reguli in ceea ce-i priveste pe copiii :
Oferiţi  copilului un sentiment de securitate!
Daţi copilului sentimentul că este dorit şi iubit!
Evitaţi ameninţările si pedepsele fizice exagerate!
Învăţaţi copilul să fie  independent şi determină-l să-şi asume responsabilităţi!
Rămâneţi calm şi nu vă şocaţi în faţa unor situaţii problematice !
Fiţi tolerant şi  evitaţi conflictele!
Nu-l faceţi pe copil să se simtă inferior!

Respectaţi particularităţile de vârstă şi individuale ale copilului!
Fiţi atenţi la  sentimentele copilului!
Răspundeţi prompt, cu francheţe la întrebările copilului!
Implicaţi-vă în  activităţile copilului!
Trataţi dificultăţile copilului fără să-l consideraţi anormal!
Favorizaţi creşterea, progresul, fără să-l hiperprotejaţi!


Iuliana Ene - Consultant psihopedagogic

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu