Copilul meu este neajutorat, plangacios si fara vointa…

Baietelul meu in varsta de 5 ani, este un copil foarte inteligent, cu un vocabular dezvoltat si imaginatie bogata. Ii uimeste pe adulti cu expresii, cuvinte (ex: fireste, coincidenta, categoric, ) si idei din astronomie, muzica etc., inca de la varsta de 3 ani. Si educatoarea ne spune ca, o uimeste si o distreaza. Pe langa toate acestea, are si trasaturi fizice foarte frumoase. Problema noastra este ca s-a dovedit, de mic, foarte sensibil, temator, plangacios, fara vointa, lipsit de entuziasm si energie cand i se cere sa faca ceva. De exemplu: este un adevarat calvar sa se imbrace cu toate hainele singur. Acest lucru dureaza mult si in acest timp numai comenteaza si se smiorcaie. La fel la masa, puzzle, colorat, adunat jucariile, etc. Daca i se rupe o carte, plange, daca ii stingi TV-ul, plange, daca trebuie sa doarma devreme, plange. El e un "vesnic neinteles"! Care trebuie sa fie atitudinea noastra, ca parinti: ferma, calma, cu multe incurajari si motivatii pozitive, dura? Incercam din toate acestea, dar si sa discutam cat mai mult, sa-l dragalesc , sa ne jucam. Sunt si situatii cand ne pierdem rabdarea si ridicam tonul sau il amenitam cu stergerea desenelor animate, urcarea pe dulap a jucariilor preferate si altele. La gradinita s-a adaptat cel mai greu, plangand cam 1-2 luni. Acum, dupa al doilea an ,consider ca a reusit sa se integreze in colectiv, dar nu a legat prietenii, ca si ceilalti copii, desi acasa are un prieten bun, mai mare cu 2 ani. Educatoarea ne spune ca ceilati baieti din grupa sunt diferiti, mai energici , agresivi, iar baietelul meu are preocupari si interese diferite. Multumesc.

E., Brasov


Draga mamica,

Ma bucur ca baietelul tau este „foarte inteligent, cu un vocabular dezvoltat si imaginatie bogata”, ca „uimeste pe adulti cu expresii, cuvinte si idei din astronomie, muzica etc., inca de la varsta de 3 ani”... Aceasta inseamna ca are un fond genetic care te ajuta foarte mult sa-i dezvolti cu usurinta capacitati, priceperi si deprinderi necesare adaptarii in societate. In plus, aceasta arata si ca te-ai preocupat foarte mult de educatia lui...Felicitari!
Din moment ce in planul psihic, al dezvoltarii gandirii baietelul tau este apreciat, inseamna caeste doar o perioada trecatoare, copilul tau se va adapta treptat si foarte bine la cerintele scolare cand va intra in clasa I. Nu ai motive sa te ingrijorezi! Afirmi ca s-a adaptat la gradinita„cel mai greu, plangand cam 1-2 luni”...eu te intreb: Si? Care-i problema? S-a adaptat? Atunci e bine! Problema este cand un copil NU se adapteaza, cand este dependent de un adult, cand este in regres psihic conform „tabloului” dezvoltarii... Ceea ce uiti tu este faptul ca fiecare copil este unic si ca NU trebuie comparat cu alt copil! Mai adaugi ca educatoarea „spune ca ceilati baieti din grupa sunt diferiti, mai energici, agresivi”, iar baietelul tau „are preocupari si interese diferite”...si, eu iar te intreb: Care-i problema ca ceilalti sunt diferiti? De ce vrei ca baietelul tau sa fie ca ceilalti? Cu ce va ajuta pe tine sau pe el daca ar fi mai energic, mai agresiv? De ce trebuie sa aiba aceleasi interese si preocupari ca ceilalti? Eu zic sa stai linistita, sa nu-ti mai faci griji fara motiv...sa te bucuri de copilul tau si sa-l accepti asa cum este!

Am inteles ca ingrijorarea ta „este ca s-a dovedit, de mic, foarte sensibil, temator, plangacios, fara vointa, lipsit de entuziasm si energie cand i se cere sa faca ceva”. Ajungi sa spui chiar ca baietelul tau este un "vesnic neinteles"...posibil sa fie un copil timid, numai tu stii sigur acest lucru...si aici iti recomand sa studiezi articolul „Cum pot ajuta copilul sa nu mai fie timid?” din sectiunea „Dosarul lunii”, articol care cu siguranta te va ajuta sa-l intelegi mai bine. Mai spui ca baietelul tau este „neajutorat”...din descrierea ta, acest calificativ nu-si are rostul, intrucat nu este adevarat! Ma intrebi care trebuie sa fie atitudinea ta, ca parinte...dar explici singura- si foarte bine, consider eu- toate modalitatile prin care ai putea sa-i dezvolti vointa si sa-l faci sa nu mai fie asa sensibil... Numai tu poti sesiza ce atitudine are de fapt un efect puternic la copilul tau si ce anume il enerveaza mai tare si-l face sa se incapataneze... Cu blandete si multa dragoste, „cu multe incurajari si motivatii pozitive” (cum ai afirmat singura), se va rezolva in timp si acest lucru... Totul e sa ai multa rabdare si sa-l faci mereu pe copil sa inteleaga ca-l iubesti foarte mult, sa-l consideri „centrul universului tau”, iar el sa simta acest lucru!